Cântăreața britanică Adele va cânta la o petrecere privată ce va fi organizată pe 17 ianuarie 2014 la Washington, prin care Michelle Obama va sărbători împlinirea vârstei de 50 de ani, informează dailymail.co.uk.
După ce a câștigat un premiu Oscar în februarie, Adele ar putea crede că „aventura” ei americană a atins punctul culminant.
Potrivit presei de peste Ocean, se pare însă că Adele va susține cel mai important concert al ei de anul viitor, în ianuarie, când va cânta pentru Michelle Obama, la petrecerea prin care prima doamnă a Americii își va celebra cea de-a 50-a aniversare, la Casa Albă.
Adele, în vârstă de 24 de ani, nu este însă singurul nume major din industria muzicală care va cânta la acea petrecere, întrucât cântăreața americană Beyonce a fost și ea invitată la acel eveniment monden.
„Prima doamnă a Americii va organiza o petrecere uriașă, la care vor participa multe vedete, pentru a-și sărbători ziua de naștere la Casa Albă, anul viitor. Ea le adoră pe Adele și pe Beyonce și le-a rugat să vină amândouă să cânte la acea petrecere”, a declarat o sursă.
„Adele a acceptat cu multă grație și a renunțat la onorariul pe care îl cere de obicei pentru a cânta la astfel de petreceri private. Ea va interpreta o selecție dintre cele mai cunoscute piese ale sale, pentru prima doamnă a Americii și prietenii acesteia”, a adăugat aceeași sursă.
Presa americană susține că Michelle Obama este de mulți ani o mare admiratoare a cântăreței britanice. Deplasarea și costurile generate de șederea în Statele Unite a cântăreței Adele vor fi achitate de familia Obama din fonduri personale, iar petrecerea va fi una privată.
Prestația muzicală a cântăreței Adele la gala de decernare a premiilor Oscar din luna februarie a reprezentat cel de-al doilea concert public susținut de artista britanică după nașterea primului ei copil, Angelo, în octombrie 2012.
Cântăreața i-a entuziasmat pe invitații la gala Oscarurilor 2013 interpretând cântecul „Skyfall”, care a reprezentat tema muzicală a celui mai recent film din seria „James Bond”. Pentru această piesă, Adele a câștigat premiul Oscar la categoria „cel mai bun cântec original”.
Michelle Obama a avut și ea o apariție surprinzătoare la gala Oscarurilor din acest an – prin intermediul unui streaming video – și i-a înmânat actorului și regizorului Ben Affleck trofeul pentru cel mai bun film, decernat pentru pelicula „Argo”.
Potrivit presei internaționale, Adele s-ar fi căsătorit în secret cu partenerul ei de viață Simon Konecki, în vârstă de 38 de ani, anul trecut.